Un startup din Cluj promite să te ajute să scapi de birocraţia înfiinţării unei firme

Un startup din Cluj promite să te ajute să scapi de birocraţia înfiinţării unei firme

Trei tineri clujeni, specialişti în IT, au venit cu ideea de a lansa o firmă prin care să îi ajute pe cei ce vor la rândul lor să îşi înfiinţeze firme să o poată face din faţa calculatorului sau direct de pe telefonul mobil şi reducând cu peste 90% procesul birocratic, susţin ei. Cum funcţionează startup-ul lor şi ce taxe percep

Proiectul, pe care tinerii l-au numit “Fă-ţi firma în 5 minute!”, se desfăşoară în mediul virtual, pe platforma www.approd.ro, în cadrul căreia a fost implementat un sistem care generează toate documentele de care are nevoie viitorul antreprenor pentru înfiinţarea firmei.

Proiectul a fost lansat anul trecut, în cadrul programului Spherik Accelerator Cluj. “Cu ajutorul lui Radu Iuhas, mentor la Spherik, am pivotat ideea noastră în Approd, soluţia care înfiinţează companii în doar câteva minute. Am avut un prim test de piaţa cu PFA-uri care a prins foarte bine (câteva sute de PFA-uri înfiinţate prin approd), iar recent am lansat SRLD-ul”, au explicat pentru StartupCafe, fondatorii Approd.ro.

Restul de 10% rămas din lanţul birocratic este constituit din depunerea tuturor documentelor la Registrul Comerţului, însă inventatorii programului afirma că în curând şi acest mic detaliu va putea fi rezolvat odată cu deschiderea instituţiilor statului la inovaţiile din sfera privată.

Întreaga echipă este formată din din Pop Raul (Business), Alin Vlasin (Frontend), Mihai Negrean (Server). Toţi au 25 de ani şi suntem prieteni şi foşti colegi la Facultatea de Automatica şi Calculatoare din Cluj-Napoca.

articol-028

Cum funcitioneaza Approd.ro

Persoanele care vor să îşi înfiinţeze un SRL, SRL-D sau PFA în mediul virtual, este să îşi creeze un cont pe www.approd.ro, să introducă datele de identificare ale sale, denumirea preferenţială a firmei (platforma atenţionează dacă acea denumire este înregistrată deja sau nu), datele de identificare ale asociaţilor, capitalul social, sediul firmei, codurile CAEN şi va primi, în doar câteva minute, prin e-mail, toate documentele gata completate pe care nu trebuie decât să le semneze şi să le depună la sediul Registrului Comerţului.

“Cu toate că Statul roman a investit foarte mulţi bani în informatizarea instituţiilor, prin care se dorea reducerea birocraţiei, constatăm că birocraţia nu numai că nu s-a redus, dar este tot mai mare de la an la an. De altfel, birocraţia stufoasă este şi principalul motiv pentru care mulţi oameni renunţă la demersurile pentru înfiinţarea unei firme sau, în cel mai bun caz, plătesc sume foarte mari ca altcineva să se ocupe de acest lucru. Platforma pe care am realizat-o eficientizează cu peste 90% procesul birocratic – aşa cum se întâmplă de foarte mulţi ani în ţările occidentale – şi sperăm că în viitorul apropiat întreg procesul să se facă din faţa unui calculator sau telefon mobil şi să eliminăm şi acel singur drum pe care viitorul antreprenor trebuie să îl facă până la Registrul Comerţului pentru depunerea actelor. Ar fi extraordinar pentru România şi este foarte realizabil acest sistem de înfiinţare de firma 100% online, în 5-10 minute. Ne dorim şi sperăm că vom avea oportunitatea să îl implementăm dar pentru asta avem nevoie de puţină deschidere din parte instituţiilor. Înfiinţarea unei firme este primul pas în proiectul pe care îl derulăm, iar în funcţie de deschiderea Statului, vom putea continua cu automatizarea şi a altor instituţii cu un grad ridicat al birocraţiei”, declară Raul Pop, unul dintre inventatori.

Pe site poţi să îţi faci în circa 5 minute, toate formularele pentru:

Înfiinţare Microintreprindere SRL-D – la costul de 99 lei
Înfiinţare PFA – 59 lei
Înfiinţarea Întreprindere Individuală – 59 lei
Desfiinţare PFA – 19 lei
Desfiinţare Întreprindere Individuală – 19 lei
Plata se poate face prin card sau prin SMS.

În primele 3 luni de la lansare, prin Approd au fost înfiinţate circa 400 de PFA-uri.

Pe viitor, cei trei fondatori spun că intenţionează să implementeze un sistem asemănător şi în relaţiile cu alte instituţii ale statului şi să contribuie major la eficientizarea birocraţiei din România.

sursa: http://www.startupcafe.ro şi https://approd.ro/