România, de trei ori pe podium la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist

România, de trei ori pe podium la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist

Trei liceeni români, unul din Brăila și doi din Cluj, s-au clasat pe podiumul campionatului Microsoft Office Specialist World Championship (MOSWC), desfăşurat la New York.

Primul a urcat pe scenă Adrian Boier, din Cluj, medaliat cu aur la secțiunea Microsoft Word 2016. Apoi, Mihaela Florea, din Brăila, care a fost medaliată cu aur la secțiunea Microsoft Excel 2016, secțiune considerată în general, ca foarte dificilă. Mihaela a ocupat anul trecut locul patru la secțiunea Microsoft Word 2013, însă vizibilitatea performanței MOSWC este limitată la primele trei locuri. Adrian Muntean, cel de-al treilea membru al delegației românești a câștigat medalia de bronz la secțiunea Microsoft Power Point 2016, potrivit unui comunicat al Fundaţiei EOS România.

Cea mai grea secțiune, indiferent de versiune este Excel.

”Am fost profund surprinsă că am ieșit campioană mondială. Excel 2016 mi s-a părut mult mai greu în finală, decât în fazele precedente. Am avut de rezolvat, printre altele niște diagrame dificile, care nu fuseseră incluse la pregătire. Competiția a durată 50 minute. Nimeni n-a ieșit mai repede din sală, ca la alte probe. Anul trecut la Word 2013, credeam ca am făcut perfect, dar am ocupat doar locul 4. Performanța actuală o s-o înscriu în CV. Sunt mult mai sigură de ceea ce știu, iar asta îmi ajută la dezvoltarea personală”, a spus Mihaela Florea, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.

Word 2016 a fost considerată cea mai ușoară dintre secțiuni.

”Am fost pregătit bine și am rezolvat facil, ieșind din sală după 32 de minute, din totalul de 50 alocate probei. Plecasem motivat de-acasă, să iau premiu. Asta m-a ajutat enorm să mă concentrez. Sunt prima oară în afara Europei. New York mi-a oferit o experiență fantastică, pe care n-aș fi trăit-o, dacă nu m-aș fi înscris în concurs, după ce am obținut certificarea de bază, în România”, a declarat Adrian Boier.

Secțiunea Power Point stimulează creativitatea.

”Sunt prima oară în finală, în America. M-a ajutat experiența de la națională, deși nu am crezut că o să câștig, Cel mai mult mi-a dat de furcă inserarea unui contur uman într-un context imagistic. Aveam de adăugat o textură doar în interiorul conturului, nu si in restul câmpului vizual. Fiind contra cronometru, m-am blocat un pic, dar mi-a reușit. Sunt fericit”, a spus Adrian Muntean.

detalii și sursa: https://www.euractiv.ro/educatie/romania-de-trei-ori-pe-podium-la-campionatul-mondial-microsoft-office-specialist-15437