România a primit de la UE 2,7 miliarde euro pentru agricultură și dezvoltare rurală în acest an

România a primit de la UE 2,7 miliarde euro pentru agricultură și dezvoltare rurală în acest an

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit până acum în 2019 pentru agricultură și dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,7 miliarde de euro (plăți directe și investiții), a anunțat miercuri Ministerul Agriculturii.

Potrivit insituției, doar în data de 26 august au intrat în conturile României pentru fermieri și dezvoltarea satului românesc 176,41 milioane de euro, reprezentând rambursarea din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR).

Ministerul Agriculturii susține că România a atras de la UE 8,95 miliarde euro în perioada 2017-2019, în fonduri pentru agricultură și dezvoltare rurală. Cea mai mare parte a banilor o reprezintă subvențiile pentru fermieri.

sursa: https://www.euractiv.ro/agricultura/romania-a-primit-de-la-ue-2-7-miliarde-euro-pentru-agricultura-si-dezvoltare-rurala-in-acest-an-15710