Ministrul Fondurilor Europene promite absorbția a 3,2 miliarde de euro în 2016

România va atrage fonduri structurale în valoare de aproape 3,3 miliarde de euro în acest an, iar estimările pentru 2017 vizează un total de 3,7 miliarde de euro, scrie Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, în replică la atacurile PSD.

Guvernul a adoptat în ședința de guvern de miercuri un Memorandum privind fondurile europene care include previziunile bugetare de la toate Autoritățile de Management (AM), pentru a fi trimise Comisiei Europene. Capital a publicat joi un articol în care relatează că memorandumul specifică faptul că nu vor fi atrase deloc fonduri structurale din exercițiul financiar 2014-2020, în cursul acestui an.

Ulterior, mai mulți politicieni, în special din sfera PSD, au folosit materialul Capital ca suport pentru atacuri asupra guvernului tehnocrat. Deputatul PSD Ana Birchall, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, a spus că România riscă să aibă un grad de absorbție egal cu zero în 2016 pe fondurile gestionate de Ministerul Fondurilor Europene.

Victor Ponta, fostul lider PSD și premier până în noiembrie anul trecut, a scris pe Facebook că „România în 2016 are «GUVERNUL ZERO!» Nu doar absorbţie zero, ci şi ce îşi propun în continuare până la sfârşitul anului este tot zero!”.

Cristian Ghinea a replicat, tot pe Facebook, spunând că memorandumul de fapt spune că pentru întreg anul 2016 estimările indică intrări de aproape 3,3 miliarde de euro, însă sumele provin în special din închiderea Programelor 2007-2013. Fondurile atrase din exercițiul financiar curent sunt mult mai mici, dar ministrul promite că acum se pun bazele pentru o absorbție mult îmbunătățită anul viitor.

„Ministerul Fondurilor Europene a conceput o procedură simplificată de desemnare (acreditare) pentru unele Autorități de Management pentru Programele 2014-2020. Tocmai pentru a nu aștepta desemnarea tuturor AM-urilor ca să trimitem cererile de plată. Datorită acesteia, vor intra bani în țară chiar din acest an. Mai exact 136.848.561 euro pentru POAT, POAD și POCA (programele de asistență tehnică, umanitar și capacitate administrativă)”, scrie Ghinea.

Ministrul a mai spus că procesul de desemnare (acreditare) ar fi trebuit să fie gata înainte ca guvernul actual să fie învestit, dar că va fi finalizat în acest an, ceea ce va crește absorbția anul viitor.

„Ca să fiu clar: memorandumul adoptat ieri de Guvern dă și cifra de absorbție pentru 2017: 3,6 miliarde în 2017, odată ce am încheiat acreditarea”

Întârzierile în absorbția fondurilor structurale au fost deja semnalate de oficialii europeni, iar istoricul României în atragerea fondurilor UE nu este favorabil. România a obținut prelungirea cu un an a finalizării tragerii de fonduri din exercițiul anterior, iar sumele obținute din exercițiul început în urmă cu doi ani sunt practic inexistente.

Mai mult, experiența anilor anteriori arată că, de cele mai multe ori, realizările în privința absorbției fondurilor UE sunt semnificativ mai mici decât estimările de la începutul anului.

De alfel, bugetul consolidat pe primul semestru arată că fondurile primite de la UE au scăzut considerabil, la 1,1 miliarde de lei, față de 3,2 miliarde de lei în primele șase luni din 2015.