transport european

Libera circulație a mărfurilor în UE: Aplicația Galileo Green Lane reduce traficul de la frontiere

Pentru a menține transportul de mărfuri în timpul pandemiei, Agenția GNSS European (GSA) și Comisia Europeană și-au unit forțele pentru a lansa aplicația „Galileo Green Lane” în luna precedentă. Aplicația este un instrument-cheie în răspunsul UE la coronavirus și, cu peste 2.500 de descărcări de la începutul lunii mai, se dovedește a fi foarte populară în rândul șoferilor de camion. Prin reducerea traficului la frontierele UE, aplicația sprijină libera circulație a mărfurilor pe piața internă — principiu fundamental al UE.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: Prin intermediul aplicației „Galileo Green Lane”, demonstrăm valoarea tehnologiilor și aplicațiilor spațiale pentru a oferi soluții inovatoare și concrete, de exemplu în sprijinul liberei circulații a mărfurilor în cadrul pieței unice.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: La începutul crizei, în contextul închiderii granițelor și declarării stării de urgență, am introdus culoarele verzi, împiedicând astfel o criză a lanțurilor de aprovizionare. Conceptul a fost implementat rapid de către statele membre. Aplicația „Galileo Green Lane” este rezultatul direct al coordonării UE în sectorul transporturilor. Încurajez lucrătorii și operatorii din domeniu să descarce și să utilizeze aplicația.

Aplicația utilizează serviciile de poziționare ale programului Galileo pentru a monitoriza și facilita libera circulație a mărfurilor. Pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto și al autorităților naționale, aplicația vizualizează în timp real situația de la punctele de trecere a frontierei, precum și fluxul de trafic și timpul de așteptare.

Aplicația: Galileo Green Lane https://play.google.com/store/apps/details?id=eu.foxcom.galileogreenlane

altee detalii/sursa: https://ec.europa.eu/romania/news/20200605_galileo_green_lane_ro