În premieră, duplex SNSPA București – satul Ciuruleasa, Alba: Impactul PE în comunități

În premieră, duplex SNSPA București – satul Ciuruleasa, Alba: Impactul PE în comunități

EURACTIV.ro realizează o dezbatere cu privire la impactul Parlamentului European în comunități. Cei interesați sunt așteptați fie la sediul Școlii Naționale de Studii Plitice și Administrative din București, fie la Ciuruleasa, județul Alba.

Tineri și membri ai comunităților locale sunt invitați marți, 23 aprilie 2019, la sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative – SNSPA (sala 804, etajul 8, bld. Expoziției nr. 30A, București), respectiv la Căminul Cultural al comunei Ciuruleasa (județul Alba), începând cu ora 10:00, pentru a lua parte la evenimentul „Duplex București-Alba. Impactul Parlamentului European în comunități”.

Participanții din București și din Ciuruleasa vor putea afla și dezbate aspecte legate de:
– importanța participării la votul pentru alegerile europarlamentare 2019;
– Parlamentul European și oportunitățile oferite tinerilor; perspective despre contribuția la o educație conectată cu prioritățile zonale; rolul și atribuțiile pe care le are Parlamentul European în Uniunea Europeană;
– bune practici în dezvoltarea politicilor europene;
– dezvoltarea rurală în context european; subvenții europene penru zonele montane.

Invitați speciali la dezbaterea duplex:
La București: Prof. univ. dr. Remus PRICOPIE – rector SNSPA, Facultatea de Comunicare și Relații Publice;
Lector univ. dr. Victor NEGRESCU – prorector SNSPA, fost membru al Parlamentului European;
Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe BĂRBULESCU – director Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană, SNSPA;
Prof. univ. dr. Gabriela DRĂGAN – director general, Institutul European din România;
Prof. univ. dr. Alina BÂRGĂOANU – decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA;
Mikey HASH – cunoscut vlogger român.

La Ciuruleasa: Radu Marcel TUHUȚ – primarul comunei Ciuruleasa; Constantin Mircea Bârsan – director executiv GAL Valea Ampoiului-Valea Mureșului; Nicolae Rusalin Sicoe – directorul Școlii Gimnaziale Ciuruleasa
– Gheorghe Lazea – directorul Direcției pentru Agricultură Alba.


INFO: http://snspa.ro/duplex-bucuresti-alba-impactul-parlamentului-european-in-comunitati/

sursa: https://www.euractiv.ro/eu-elections-2019/in-premiera-dezbatere-duplex-snspa-bucuresti-satul-ciuruleasa-alba-impactul-pe-in-comunitati-eduvote-14269