Finanţări de până la 1 milion de euro pentru afaceri IMM: brutării, fabrici de bere sau de lactate, mori

Finanţări de până la 1 milion de euro pentru afaceri IMM: brutării, fabrici de bere sau de lactate, mori

Firmele mici şi mijlocii vor putea accesa fonduri europene de până la 1 milion de euro, într-o schemă de finanţare care se va deschide, începând de marţi, 16 august 2016, destinată producţiei din zona alimentară, cum ar fi brutăriile, morile, fabricile de bere sau cele de lactate.

Fonduri europene şi naţionale de peste 45 de milioane de euro vor fi puse la bătaie în noi submasuri din cadrul Programului Naţional pentru Dezvolare Rurală, într-un apel de proiecte care va fi deschis în perioada 16 august – 30 decembrie 2016.

articol-031

Aplicaţiile se vor putea face on-line, pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Banii vor fi disponibili pentru întreprinderi mici şi mijlocii (ÎMM), dar şi pentru firme mari, în cadrul umatoarelor linii de finanţare:

Schema de ajutor de stat GBER şi de minimis aferenta submasurii 4.2,
Schema de ajutor de stat GBER şi de minimis aferenta submasurii 4.2a din PNDR.

Cine poate să ia banii nerambursabili:

Întreprinderile definite conform legislaţiei naţionale în vigoare;
Cooperativele, grupurile de producători constituite în baza legislaţiei naţionale în vigoare

Cât se poate lua, în funcţie de mărimea firmei
Valoarea maximă a ajutorului acordat în cadrul prezentei scheme aferenta sM 4.2 nu poate depăşi plafonul maxim/ proiect după cum urmează:

1.000.000 Euro/ proiect pentru ÎMM în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat;
1.500.000 Euro/ proiect pentru alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat;
2.500.000 Euro/ proiect pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum şi pentru forme asociative, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat.

În cazul în care beneficiarul solicita sprijin prin schema de minimis (dar nu mai mare de 200.000 Euro) pentru costuri generale proiect, plafoanele maxime pe proiect prevăzute anterior se reduc cu o valoare echivalentă unei intensităţi de până la 10% din însumarea cheltuielilor eligibile din bugetul GBER, respectiv cu max. 10% din (1.2+1.3+cap.2+cap.4) pentru proiectele care prevăd construcţii ¬ montaj, respectiv cu max. 5% din (1.2+1.3+cap.2+cap.4) pentru proiectele care prevăd investiţii în achiziţii simple (fără construcţii ¬ montaj).

De asemenea, la Sumbasura 4.2a, care se referă la procesarea produselor pomicole (fructe), inclusiv pentru băuturi alcoolice, se oferă sume ceva mai mici, otrivit următoarelor plafoane:

Întreprinderi micro şi mici (inclusiv forme asociative):

– 600.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat;
– 900.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat.

Întreprinderi mijlocii (inclusiv forme asociative):

– 800.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat;
– 1.100.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat*.

Întreprinderi mari (inclusiv forme asociative):

– 1.000.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lanţ alimentar integrat;
– 1.500.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat.

Producerea de băuturi alcoolice. Investiţiile legate de producerea de băuturi alcoolice din produse agricole vor fi sprijinite doar în cazurile microintreprinderilor şi formelor asociative (grupuri de producători şi cooperative), iar sprijinul va fi limitat astfel:

– 200.000 de euro pentru microintreprinderi;

– 300.000 de euro pentru formele asociative (grupuri de producători şi cooperative).

Cât trebuie să aducă antreprenorul de acasă
Mare atenţie la judeţul în care este afacerea şi la tipul de firma, pentru că de ele depinde intensitatea sprijinului nerambursabil. Acesta este între 10% şi 50%. Astfel, la o intensitate de 50% şi un ajutor nerambursabil de 1 milion de euro, înseamnă că antreoreorl trebuie să pună de la el încă 1 milion de euro în proiect. În acest caz, valoarea proiectuli trebuie să fie de 1 milion de euro.

Deja la 40% intensitate, lucrurie se schimba semnificativ. Dacă iei fonduri nerambursabie de 1 milion de euro, înseamnă că trebuie să faci un proiect de 2,5 milioane de euro, iar tu să vii cu restul de 1,5 milioane euro în investiţie.

Resurse utile:

Decarcă de AICI Ghidul solicitantului şi celelalte documente relevante în Sm 4.2 PNDR
Decarcă de AICI Ghidul solicitantului Sm 4.2a – procesare pomicultura, PNDR

sursa: http://www.startupcafe.ro