1,4 mld. euro disponibile pentru firme

Extinderea finanțărilor pentru IMM din politica de coeziune: 1,4 mld. euro disponibile pentru firme

Guvernul a alocat suplimentar 150 milioane de euro din Programul Operațional Regional pentru Inițativa pentru IMM-uri, antrenând o creștere a resurselor alocate și de Banca Europeană pentru Investiții și Comisia Europeană.

Inițiativa pentru IMM-uri (SMEI) utilizează fonduri UE pentru finanțarea companiilor mici și mijlocii, cu sprijinul grupului Băncii Europene pentru Investiții.

Ca urmare a implementării cu succes până acum a Inițiativei, autoritățile române au alocat suplimentar 150 milioane EUR din Programul Operațional Regional, cu cofinanțare prin FEDR, ridicând bugetul FESI din cadrul inițiativei până la 250 milioane de euro, anunță Comisia Europeană. Ca urmare a acestei creșteri, la care se adaugă resursele suplimentare din partea grupului BEI și a Comisiei Europene, până la 1,38 miliarde de euro sunt disponibile pentru companiile românești grație Inițiativei pentru IMM-uri.

„În acest context, au fost semnate noi contracte și modificări ale acordurilor existente cu intermediarii financiari români prin care se majorează volumul finanțărilor. Acordurile cu CEC Bank, Banca Comercială Romana, BRD – Groupe Societe Generale, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank și Unicredit Bank, precum și cele existente, încheiate cu Banca Transilvania și ING Bank România, vor contribui la sprijinirea a aproximativ 5.000 de IMM-uri și start-up-uri care au nevoie de finanțare” spune Comisia Europeană.

Acordurile cu instituțiile financiare menționate urmăresc să faciliteze accesul la finanțare al firmelor românești, prin garanții de 60% pentru fiecare împrumut și prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci, precizează Executivul UE.

Inițiativa pentru IMM-uri a fost înființată în octombrie 2016, ca parte dintr-o inițiativă mai largă a Comisiei Europene și a Grupului BEI, și beneficiază de finanțare din partea Uniunii Europene prin programele FEDER și Horizon 2020. Inițiativa urmărește încurajarea statelor membre să își dubleze volumul fondurilor structurale investite prin instrumente financiare în perioada 2014-2020 și stimularea competitivității micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii ale României, printr-un acces mai bun la finanțare.

sursa: https://www.euractiv.ro/economic/extinderea-finantarilor-pentru-imm-din-politica-de-coeziune-1-4-mld.-euro-disponibile-pentru-firme-16124