EU for YOU în şcolile din România

Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Ministerul Educației Naționale au organizat vineri, 17 ianuarie, o reuniune de evaluare a rezultatelor proiectului pilot de utilizare a unui material didactic auxiliar privind istoria şi funcționarea Uniunii Europene intitulat “EU for YOU! Așa funcționează Uniunea Europeană!”, într-un număr de 41 de şcoli din România.

stiri-075
 
Biroul de Informare al Parlamentului European în România a realizat în anul 2013 volumul “EU for YOU! Așa funcționează Uniunea Europeană!”, un suport didactic dedicat elevilor din învățământul preuniversitar, pe care l-a propus spre pilotare Ministerului Educației Naționale.

În urma încheierii unui parteneriat de colaborare între cele două instituții, volumul “EU for YOU! Așa funcționează Uniunea Europeană” a fost utilizat în cadrul orelor la disciplinele istorie şi ştiinţe socio-umane, în 41 de clase (1.360 elevi) din școli și licee din București și din județele Brașov, Neamț și Suceava, pe parcursul primului semestru al anului școlar 2013/ 2014.

stiri-076
 
La întâlnire a fost prezentat raportul privind implementarea suportului didactic “EU for YOU! Așa funcționează Uniunea Europeană!” în şcolile selectate.

Principalele concluzii ale reuniunii au fost:
– Manualul “EU for YOU! Așa funcționează Uniunea Europeană!” a fost un excelent suport pentru susținerea disciplinelor opționale cu tematică istorică și a științelor socio-umane, cuprinzând informații pe înțelesul elevilor cu privire la modul în care funcționează instituțiile U.E.
– În urma pilotării acestui material didactic, se recomandă continuarea unui astfel de proiect, pentru a oferi cadrelor didactice noi resurse pentru organizarea unor activități ce vizează însușirea unor cunoştinţe şi dobândirea unor competențe care privesc cetăţenia europeană.

Concluziile raportului de implementare vor servi la identificarea celor mai bune căi de continuare şi extindere a proiectului la nivel naţional.
La eveniment au participat dna. Vasilica Ştefania Duminică, Secretar de Stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educației Naționale, dna. Mădălina Mihalache, Șeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România, dna. Iulia Deutsch, Adjunct al Șefului Reprezentanței Comisiei Europene în România, alți reprezentanți ai ministerului, precum și reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene şi profesorii implicaţi în proiect.

sursa: http://www.europarl.ro

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.