Este Europa un loc al oportunităților pentru tineri?

Noile tehnologii și inteligența artificială schimbă tot mai mult peisajul economic al Europei. O analiză EurActiv încearcă să afle dacă Uniunea Europeană și-a pregătit tinerii pentru Industria 4.0 și pentru locurile de muncă de mâine?

Videoclipul are subtitrări în mai multe limbi. Pentru limba română click: Settings/Subtitles/Romanian. Butonul CC trebuie apăsat pentru afișarea subtitrării.
Șomajul ar putea crește rapid în Europa, din nou, pe fondul schimbărilor ce au loc în birourile și fabricile de pe întregul continent, dar un lucru este sigur – multe dintre slujbele pe care le vor presta tinerii de azi nici măcar nu au fost încă inventate.

Pertubările și tragediile aduse de criza financiară din deceniul trecut ar putea părea minore în comparație cu a patra revoluție industrială. Pe măsură ce inteligența artificală pătrunde tot mai adânc în birourile și fabricile europene, milioane de oameni se vor confrunta cu incertitudini serioase în ceea ce privește viețile lor profesionale.

Dar pentru tinerii europeni nici măcar nu este nevoie de o schimbare atât d emare, deoarece chiar și ziua de azi înseamnă de multe ori un salariu mic sau chiar absent, lipsa accesului la piața rezidențală și puține perspective concrete.

Dacă tinerii nu percep Europa ca pe un loc al oportunităților și corectitudinii sociale, efectele se vor resimți curând și asupra sistemului politic. De fapt, triumful politicilor naționaliste în multe state europene arată deja că mulți europeni sunt nemulțumiți de situația din întregul bloc european.

Una dintre cele mai de succes inițiative europene pentru educație și integrare a fost programul Erasmus, iar Bruxelles-ul analizează acum o creștere masivă de buget pe măsură ce programul va intra într-o nouă fază de dezvoltare, pentru că în opinia eurodeputaților, Erasmus+ este un proiect foarte important pentru toți tinerii din Europa.

sursa: http://www.euractiv.ro