Dreptul la libera circulație în UE

Statele UE trebuie să respecte dreptul la libera circulație, spun deputații.

Printr-o rezoluție adoptată joi, Parlamentul contestă puternic poziția adoptată de unii lideri europeni care cer modificări și restricții la libertatea de mișcare a cetățenilor. Restricțiile temporare la libertatea de mișcare a lucrătorilor din Bulgaria și România au expirat la 1 ianuarie 2014.

stiri-078
 
Într-o rezoluție comună depusă de grupurile PPE, S&D, ALDE, Grupul Verzilor/ALE și GUE/NGL, Parlamentul cere statelor membre să respecte prevederile Tratatului privind libertatea de mișcare, un drept garantat tuturor cetățenilor europeni.

Deputații cer statelor UE să nu întreprindă nicio acțiune care ar putea afecta dreptul la libera circulație și refuză orice propunere de limitare a numărului de migranți UE ca fiind contrară principiului din Tratat privind libertatea de mișcare a oamenilor.

Parlamentul observă că, odată cu apropierea alegerilor europene, libertatea de mișcare a cetățenilor UE a devenit subiect de campanie pentru unele partide politice și că există un risc ca această dezbatere să ducă la creșterea rasismului și xenofobiei. Parlamentul arată că politicieni europeni de rang înalt au făcut recent declarații care subminează dreptul la libertatea de mișcare.

Mobilitatea forței de muncă sprijină economia UE

Studiile recente ale Comisiei au arătat cu lucrătorii mobili sunt contributori neți la economiile și bugetele țărilor gazdă, se arată în rezoluție.

Deși doar 2,8% din toți cetățenii UE trăiesc în alt stat membru decât cel de origine, ei reprezintă un element cheie în succesul pieței interne, contribuind la creșterea economiei UE, spun deputații.

Combaterea abuzării sistemelor de sănătate fără discriminare

Deputații cer statelor membre să nu îi discrimineze pe lucrătorii UE mobili, prin asocierea incorectă a dreptului la libertatea de mișcare în scopuri lucrative cu acuzații de abuzare a sistemelor de asigurări sociale.

stiri-077
 
Ei reamintesc statelor membre că au responsabilitatea socială de a combate abuzarea sistemelor lor de asigurări sociale, indiferent de cine comite respectivele abuzuri, fie cetățeni ai respectivului stat membru sau cetățeni ai altui stat membru.

Rezoluţia a fost adoptată prin vot simplu, cu ridicare de mână.

sursa: http://www.europarl.ro

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.