Crosul Europei la Alba Iulia, ediția a III-a

Crosul Europei la Alba Iulia, ediția a III-a

Centrul de informare Europe Direct Alba Iulia şi de Centrul de informare Europe Direct Regiunea Centru organizază
CROSUL EUROPEI la Alba Iulia, ediția a III-a.

CUCEREȘTE CETATEA ALBA IULIA, PRIN SPORT ȘI VOIE BUNĂ!

În 23 septembrie 2016, pentru a sărbători Săptămâna Europeană a Sportului, Fundaţia PAEM Alba, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru și Primăria Municipiului Alba Iulia vă invită să participaţi, înce-pând cu ora 11:00, la Crosul Europei, ediția a III-a.

Acesta se va desfășura în șanțurile Cetății, zona Catedralei Reîntregirii, cu start de pe latura de vest a cetăţii Alba Carolina. Pe parcursul acestui eveniment, vom avea mai multe acțiuni prin care vom sublinia sprijinul Uniunii Europene acordat cetățenilor din Regiunea Alba, Centru și nu numai, în calitate de cetățeni europeni, dar și proiectele europene și care au sus-ținut dezvoltarea regiunii.

Crosul se va desfășura pe o distanță de aproximativ 6 km, pe laturile Cetăţii Alba Carolina, punctul de start și de sosire fiind în șanțurile Cetății, zona Catedralei Reîntregirii, iar numărul participanţilor este estimat la 600 de concurenţi. Evenimentul este dedicat cetățenilor din Regiunea Centru și nu numai, care doresc să participe la acțiunile propuse în 23 septembrie 2016, în vederea petrecerii timpului liber într-un stil de viață sănătos, alături de membrii familiei, colegi sau prieteni. Înainte de cros toți participanții vor primi tricouri, iar după cros vor fi recompensați cu diplome de participare și obiecte promoţionale.

Organizatorii vor acorda câte trei premii pentru primii clasați, atât la feminin, cât și la masculin, în valoare de 600 de euro, Alte premii și trofee se vor acorda participanților de la unele categorii speciale, respectiv celui mai în vârstă participant, celui mai tânăr sau altele, în funcție de decizia organizatorilor.

cross-social-media

Informații de background:
Pentru cei interesați să participe la CROSUL Europei, înscrierea se poate face:
» online, prin completarea și transmiterea datelor personale de înscriere;
» la sediile instituţiilor organizatoare: Fundația PAEM Alba, Str. Bucovinei, nr. 6, Alba Iulia sau Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, Str. Decebal, nr. 12, Alba Iulia;
» la locaţia concursului, în ziua Crosului, în intervalul 9:00-10:30.

Vor avea prioritate la înscriere participanții înscriși on-line și cei ce s-au înscris la sediul organizatorilor.
Pentru a participa la competiţie trebuiesc îndeplinite următoarele condiţii:
1) Participantul trebuie sa aibă cel puţin 12 ani împliniţi;
2) Participantul trebuie sa aibă asupra sa un act de identitate;
3) Participantul major sau unul din părinții participantului minor prin înscriere își asumă responsabilitate privind participarea lui / a minorului pe care îi reprezintă la Crosul Europei, conform Regulamentului.

Daca doriți să vă înscrieți puteți transmite un e-mail: pe una dintre următoarele adrese: europedirect@apulum.ro sau europedirect@adrcentru.ro, cu următoarele date completate:

Date personale înscriere:
Nume / Prenume, Data nașterii, Localitatea de domiciliu, E-mail.

Regulamentul competiției Crosul Europei: (fişier în format PDF)

Alte detalii:
Andreea Groza
Fundația PAEM Alba

(Centrul de informare Europe Direct Alba Iulia)
Str. Bucovinei, nr. 6, Alba Iulia
Tel: 0258-831999 / 0258-818488
E-mail: europedirect@apulum.ro

Vă aşteptăm cu drag!