Concursul pentru administratori debutanți 2018

Concursul pentru administratori debutanți 2018

Împreună pentru Europa de mâine

Sunteți proaspăt absolvent? Căutați o carieră nouă și interesantă? Sunteți competent, entuziast și foarte motivat? Instituțiile UE recrutează absolvenți talentați și tineri profesioniști pentru ocuparea a peste 100 de noi posturi de administratori debutanți. Un astfel de post vă propune, de exemplu, sarcini de formulare și aplicare a politicilor, de management al resurselor etc. Poate fi un punct perfect de pornire într-o carieră stimulantă și variată, într-un oraș plin de viață ca Bruxelles sau Luxemburg, unde veți avea șansa de a contribui în mod real la mersul Europei. Veți lucra poate pe probleme de actualitate, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice, gestionarea migrației, combaterea terorismului sau stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă.

Instituțiile UE au nevoie de persoane pline de resurse, flexibile și cu o gândire rapidă. Pe de altă parte, vă oferă numeroase oportunități pentru a învăța și mai mult, pentru a vă completa competențele și a vă dezvolta cariera. Veți lucra în echipe multiculturale, internaționale și diverse și vă veți pune munca în slujba celor peste 500 de milioane de europeni.

Nu ratați această oportunitate fantastică – înscrierile încep pe 8 martie 2018.


Aveți calitățile necesare?

Înainte de a vă înscrie, este important să analizați cu atenție dacă o carieră în instituțiile UE este alegerea potrivită pentru dumneavoastră. Cu titlu indicativ, în 2016 s-au înscris peste 20 000 de candidați. Dintre aceștia, sub 1 % au fost invitați să se prezinte la centrele de evaluare. Concurența este foarte dură, deoarece lista de rezervă conține doar aproximativ 158 de locuri.

Trebuie să luați în considerare faptul că nu este suficient să obțineți note de trecere la teste. Numai candidații cu cel mai bun punctaj vor putea trece la următoarea etapă a procedurii de selecție. Chestionarul „Mi s-ar potrivi o carieră în instituțiile UE?” și testul de autoevaluare vă vor ajuta să vă faceți o idee realistă despre probabilitatea de a vă ridica la standardele impuse de concurs.

Trebuie să fiți în posesia unei diplome de absolvire a cel puțin 3 ani de studii universitare, să vorbiți bine 2 limbi europene și să fiți cetățean al UE.

Data începerii înscrierilor: 08/03/2018
Termen de înscriere: 10/04/2018 – 12:00 (ora Bruxelles-ului)

DETALII: https://epso.europa.eu/content/2018-graduate-administrators-competition_ro