Concurs foto #MySocialEurope

Concurs foto #MySocialEurope

Cum ar trebui să arate “Viitorul Europei sociale”? Comisia Europeană invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care trăiesc în UE, să prezinte până la trei fotografii care arată viziunea lor despre “Viitorul Europei sociale”. Trei câștigători vor fi invitați să participe la evenimentul “Dialogul cu cetețenii tineri”, de la Sibiu, în data de 8 mai, și, de asemenea, vor primi un permis InterRail pentru a călători în Europa.

Evenimentul “Dialogul cu cetățenii tineri” de la Sibiu, va reuni 300 de tineri europeni pentru a discuta despre viitorul Europei cu comisarul Marianne Thyssen.

În timpul evenimentului, cele mai bune 15 fotografii de la acest concurs foto, inclusiv cele 3 câștigătoare, vor fi prezentate într-o expoziție organizată de Comisie.

Concursul urmărește:
– promovarea Europei sociale și a drepturilor sociale în rândul tinerilor;
– să crească implicarea privind Europa socială și drepturile sociale prin creativitatea lor;
– sensibilizarea opiniei publice privind Europa socială și Pilonul european al drepturilor sociale, dar și a părților interesate importante;
– implicarea tinerilor în subiectele UE, înainte de alegerile europene din 2019.


sursa / mai multe detalii: https://www.eurodesk.ro/termen-eurodesk/vrs/IDed/111