Comisia Europeană a prezentat joi, 8 martie, strategia pentru un sistem financiar care să sprijine agenda UE în ceea ce privește schimbările climatice, prin intermediul unei foi de parcurs ce promovează rolul finanțării în tranziția către o economie performantă și care să îndeplinească obiectivele sociale și de mediu. Aceasta a […]
Autor: Richard Dorin
Comisia Europeană a aprobat finanțarea secțiunii de autostradă Sebeș-Turda
Peste 272 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) vor fi investite în construcția secțiunii de autostradă dintre localitățile Sebeș și Turda,de-a lungul uneia din axele principale ale rețelelor trans-europene de transport. Proiectul cu finanțare europeană va face legătura între două autostrăzi deja existente: A1 Orăștie – […]
Comisia Europeană oferă asistență autorităților de management pentru gestionarea fondurilor UE
Executivul UE vrea să îmbunătățească modul în care sunt gestionate și investite fondurile europene. Comisia a lansat miercuri un apel în vederea exprimării interesului pentru participarea într-o acțiune-pilot având ca obiectiv furnizarea de asistență autorităților de management din statele membre, a anunțat executivul european într-un comunicat. Noul demers va oferi […]
Fonduri europene nerambursabile pentru crescătorii de albine
Apicultorii pot primi fonduri europene nerambursabile pentru investiții din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), pe lângă plățile din Programul Național Apicol. Crescăctorii români de albine pot obține fonduri nerambursabile prin două linii de finanțare din PNDR 2014-2020, a anunțat joi Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de […]
Călătorii gratuite la vârsta majoratului
Comisia Europeană a luat joi, 1 martie, decizia de a aloca un buget de 12 milioane de euro pentru implementarea propunerii Parlamentului European de a furniza permise de călătorie cu trenul gratuite, în Europa, tinerilor care împlinesc 18 ani. Astfel, un număr estimat de 20.000-30.000 de tineri ar urma să […]
Ajutorul de minimis pentru fermieri crește la 25.000 euro
Comisia Europeană a propus vineri, 2 martie, modificarea regulilor ce guvernează ajutorul de stat în sectorul agricol, prin creșterea volumului maxim de ajutor de minimis ce poate fi acordat, fără o aprobare prealabilă, pe o perioadă de trei ani și pe exploatație agricolă, de la 15.000 la 25.000 euro. Propunerea […]
Săptămâna europeană a startup-urilor 2018 a debutat la Brașov & Vitoria-Gasteiz
Cea de a treia ediție a Săptămânii europene a startup-urilor (SEW18) a fost lansată în premieră cu un eveniment care a conectat mediul antreprenorial din două localități europene: Brașov (România) și Vitoria-Gasteiz (Spania). Scopul a fost aducerea în prim plan a celor 2 orașe, precum și prezentarea resurselor disponibile pentru […]
UE va acorda mai mulți bani pentru crescătorii de albine și promovarea produselor apicole
Uniunea Europeană are nevoie de o strategie largă, pe termen lung, pentru a îmbunătăți sănătatea albinelor și a reface populația lor, susține Parlamentul European. Eurodeputații cer statelor membre UE să investească mai mult în protejarea sănătății albinelor, în lupta împotriva contaminării mierii și pentru sprijinirea apicultorilor. UE ar trebui să […]
Concursul pentru administratori debutanți 2018
Împreună pentru Europa de mâine Sunteți proaspăt absolvent? Căutați o carieră nouă și interesantă? Sunteți competent, entuziast și foarte motivat? Instituțiile UE recrutează absolvenți talentați și tineri profesioniști pentru ocuparea a peste 100 de noi posturi de administratori debutanți. Un astfel de post vă propune, de exemplu, sarcini de formulare […]
Fermierii pot obține fonduri europene pentru practici de agricultură ecologică
Fermierii din România pot obține fonduri europene de până la 483 de euro pe hectar, pe an, pentru agricultură ecologică și alte practici prietenoase cu mediul, în cadrul unor linii de finanțare în valoare totală de peste 2,6 miliarde de euro. Începând cu data de 1 martie 2018, fermierii care […]
Drepturi sporite pentru utilizatorii rețelelor sociale
Facebook, Twitter și Google+ au operat o serie de modificări la nivelul clauzelor de furnizare a serviciilor, în urma solicitărilor Comisiei Europene de respectare a normelor UE privind protecția consumatorilor. Cu toate acestea, modificările publicate joi, 15 februarie, asigură numai într-o anumită măsură respectarea cerințelor prevăzute de legislația UE. Věra […]
Comercianții europeni, obligați să ofere aceleași prețuri cumpărătorilor online din alt stat UE
Cumpărătorii online din alte state ale Uniunii Europene vor fi tratați ca și cei locali, iar comercianții trebuie să le ofere acces la aceleași prețuri, potrivit unei decizii a Parlamentului European. Astfel, potrivit eurodeputaților, cumpărătorii online vor avea acces mai larg și mai ușor la produse, rezervări de hoteluri, închirieri […]