9 Mai – Ziua Europei – La mulţi ani europeni

Ziua Europei, rămasă în istorie și sub numele de „Ziua Schuman”, este marcată în fiecare an, la data de 9 mai.

Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie pentru români: este Ziua Independenţei, proclamată în 1877, ziua victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial (9 mai 1945), dar şi Ziua Europei.


La 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ținut la Paris, propunea plasarea producției de cărbune și oțel sub controlul unei autorități comune, pentru a se controla în acest fel producția de armament și posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului și Italia s-au alăturat Franței și Germaniei și, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) între Germania, Franța, Belgia, Italia, Luxemburg și Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută și ca Piața Comună, și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât și Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcție europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea Britanie și Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986), Suedia, Austria și Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia și Ungaria, în 2007, Bulgaria și România și în 2013, Croația.

Robert Schuman (1886-1963) a fost ministru de finanțe, apoi prim-ministru în 1947, ministru al afacerilor externe în perioada 1948-1952 și din nou ministru de finanțe în perioada 1955-1956. Între 1958 și 1960, a fost președinte al Parlamentului European.

Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din 1985.

Pentru marcarea acestei zile, instituțiile UE își deschid porțile pentru publicul larg, în zilele de 6 mai (Bruxelles), 13-14 mai (Luxemburg) și 14 mai (Strasbourg). Totodată, birourile locale ale UE din Europa și din întreaga lume organizează cu acest prilej, diverse activități și evenimente, pentru toate vârstele, cetățenii fiind invitați să participe la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, potrivit europa.eu.


Vineri 5 mai 2017, Alba Iulia s-a bucurat de evenimentul „CROSUL EUROPEI” dedicat Zilei Europei.

Evenimentul s-a desfășurat într-o zi cu vreme schimbătoare, Crosul Europei, ediția a IV-a, a strâns peste 1000 de oameni în inima Cetății Vauban din Alba Iulia, dintre care 702 au și luat startul ca și concurenți.

Articol: Alba Iulia / CROS 2017 / pentru Europa [Link]

Artocol: Premii a IV-a ediție a CROSULUI EUROPEI, desfășurat la Alba Iulia, 5 mai 2017 [Link]