60 de ani de Uniune Europeană

La sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, Europa era în ruine, iar capacitatea de producție a multora dintre țările sale, distrusă. Din aceste ruine a apărut un nou proiect de colaborare.

Clipul video dispune de subtitrare în limba română.

Interactiv: Click aici pentru istoria Uniunii Europene – ani de evoluție (link extern)

Semnat în 1957, Tratatul de la Roma avea să devină baza de reconstrucție a Europei.


Acum 60 de ani, liderii celor șase state fondatoare se reuneau la Roma pentru a semna acordurile ce urmau să creeze o piață unică europeană și, mai mult decât atât, o uniune a păcii și prosperității care a ajuns mai apoi să includă marea parte a continentului. Deputați de frunte de la Parlamentul European merg la sfârșitul săptămânii în capitala italiană pentru o dezbatere despre viitorul UE.

Tratatele de la Roma au fost semnate pe 25 martie 1957 de reprezentanți ai Belgiei, Franței, Germaniei, Italiei, Luxemburgului și Olandei. În două acorduri separate, au creat Comunitatea Economică Europeană, care avea ca scop înlăturarea barierelor din calea comerțului, și au decis asupra unei cooperări mai strânse în folosirea energiei atomice.

Integrarea economică, bazată pe înlăturarea taxelor vamale între statele membre și libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor, s-a dovedit a avea atât de mult succes, încât din ce în ce mai multe țări și-au manifestat interesul de a adera. Domeniile de cooperare s-au lărgit cu timpul, lucru care a dus la crearea Uniunii Europene. Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene a fost adus la zi în mai multe rânduri și astăzi este cunoscut sub numele de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


Părinții fondatori ai UE
Următorii lideri vizionari au inspirat crearea Uniunii Europene în care trăim astăzi. Fără energia și motivarea lor, nu ne-am putea bucura de acest spațiu de pace și stabilitate cu care ne-am obișnuit. De la luptători din rezistență până la avocați, părinții fondatori au fost un grup eterogen de oameni cu același ideal: o Europă unită, pașnică și prosperă.

– Konrad Adenauer
– Joseph Bech
– Johan Beyen
– Winston Churchill
– Alcide De Gasperi
– Walter Hallstein
– Sicco Mansholt
– Jean Monnet
– Robert Schuman
– Paul-Henri Spaak
– Altiero Spinelli

1945 – 1959
O Europă pașnică – începuturile cooperării

Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de țări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, țările europene încep să se unească, din punct de vedere economic și politic, în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, pentru a asigura o pace durabilă. Cele șase țări fondatoare sunt Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Anii 1950 sunt marcați de Războiul Rece dintre Est și Vest. În Ungaria, manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist sunt reprimate de tancurile sovietice. În 1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunității Economice Europene (CEE), cunoscută și sub denumirea de „piața comună”.

1960 – 1969
O perioadă de creștere economică

Anii 1960 sunt benefici pe plan economic și datorită faptului că țările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele convin, în aceeași perioadă, să exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga populație beneficiază, acum, de suficiente alimente și în curând se înregistrează chiar un surplus de produse agricole. Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mișcărilor studențești care au avut loc la Paris. Multe dintre schimbările apărute la nivelul societății și al comportamentului vor rămâne apoi asociate cu așa-numita „generație ’68”.

1970 – 1979
O comunitate în creștere – primul val de extindere

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la nouă. Deși de scurtă durată, brutalul război arabo-israelian din octombrie 1973 provoacă o criză energetică și probleme economice în Europa. Ultimele dictaturi de dreapta din Europa iau sfârșit odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974 și cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii în zonele mai sărace.

Crește influența Parlamentului European asupra afacerilor europene – în 1979, pentru prima oară, cetățenii europeni pot alege membrii acestuia prin vot direct. Lupta împotriva poluării se intensifică în anii 1970. UE adoptă norme de protecție a mediului și introduce, pentru prima dată, principiul „poluatorul plătește”.

1980 – 1989
Schimbări majore – căderea zidului Berlinului

Sindicatul polonez Solidarność („Solidaritatea”) și liderul său, Lech Walesa, devin celebri în Europa și în lume în urma grevelor personalului de pe șantierul naval Gdansk, din vara anului 1980. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea stat membru al UE, fiind urmată, cinci ani mai târziu, de Spania și Portugalia. În 1986 este semnat Actul Unic European. Este vorba despre un tratat care pune bazele unui vast program pe șase ani, destinat soluționării problemelor legate de libera circulație a mărfurilor în UE, dând astfel naștere „pieței unice”. 9 noiembrie 1989 este data unei schimbări politice majore: cade zidul Berlinului și, pentru prima dată după 28 de ani, se deschid granițele dintre Germania de Est și cea de Vest. Acest lucru conduce la reunificarea Germaniei, care are loc în octombrie 1990.

1990 – 1999
O Europă fără frontiere

Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, țările europene devin vecini și mai apropiați. În 1993, pieței unice i se adaugă cele „patru libertăți”: libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor. În acest deceniu s-au semnat încă două tratate: Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (1993) și Tratatul de la Amsterdam (1999). Oamenii devin preocupați de protecția mediului și de luarea unor măsuri comune în materie de securitate și apărare. În 1995, UE primește trei noi membri: Austria, Finlanda și Suedia. Un mic sat din Luxemburg, Schengen, dă numele său acordurilor care le vor permite treptat europenilor să călătorească fără a li se verifica pașapoartele la graniță. Milioane de tineri pleacă la studii în alte țări cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce în ce mai ușor, pe măsură ce încep să fie folosite telefoanele mobile și internetul.

2000 – 2009
O nouă extindere

Euro este noua monedă de schimb pentru mulți europeni. Din ce în ce mai multe țări adoptă moneda euro. Data de 11 septembrie 2001 devine sinonimă cu „Războiul împotriva terorii” după ce trei avioane de linie sunt deturnate și îndreptate către clădiri din New York și Washington, iar un alt avion deturnat se prăbușește pe un câmp. Țările din UE își intensifică cooperarea în lupta împotriva criminalității. Diviziunile politice dintre estul și vestul Europei sunt, în sfârșit, înlăturate, odată cu aderarea la UE, în 2004, a nu mai puțin de 10 noi țări, urmate de Bulgaria și România în 2007. O criză financiară lovește economia mondială în septembrie 2008. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate statele membre ale UE, înainte de a intra în vigoare în 2009. Acesta pune la dispoziția Uniunii Europene instituții moderne și metode de lucru mai eficiente.

2010 – prezent
Un deceniu dificil

Criza economică globală lovește puternic Europa. UE ajută mai multe țări să facă față dificultăților și pune bazele așa-numitei „uniuni bancare” pentru a face sectorul bancar mai sigur și mai fiabil. În 2012, Uniunea Europeană primește Premiul Nobel pentru Pace. În 2013, Croația devine al 28-lea stat membru al UE. Schimbările climatice reprezintă în continuare un subiect important, iar liderii politici convin să reducă emisiile poluante. La alegerile europene din 2014, în Parlamentul European sunt aleși mai mulți deputați eurosceptici. În urma anexării Crimeii de către Rusia, se stabilește o nouă politică de securitate. Creșterea extremismului religios în Orientul Mijlociu și în diferite țări și regiuni ale lumii conduce la tulburări și războaie care determină numeroase persoane să-și părăsească țara și să încerce să se refugieze în Europa. UE se confruntă nu doar cu dilema gestionării fluxului de migranți, ci și cu mai multe atacuri teroriste.

Sursa: site-ul oficial europa.eu