200.000 Lei pentru antreprenorii cu firme noi

200.000 Lei pentru antreprenorii cu firme noi

Start-up Nation: Au aparut calendarul de implementare si noul punctaj pentru cei 200.000 Lei pentru antreprenorii cu firme noi. Înscrierea in program se va face in perioada mai-iunie 2017, iar afacerile cu programare IT si productie vor fi favorizate, se arata intr-un grafic de implementare si o propunere de punctaj pentru viitorul program Start-up Nation Romania,

prin care antreprenorii cu firme foarte noi vor putea obtine sprijin de la stat de pana la 200.000 de lei. Cele mai noi informatii apar intr-o prezentare postata pe Facebook de secretarul de stat Ilan Laufer, de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antrepreoriat.

Ca elemente de noutate, in prezentarea lui Laufer se arata ca se vor acorda granturi de la stat de pana la 200.000 de lei, pentru firmele care creeaza un loc de munca. Reamintim ca eligibile vor fi microintreprinderile si firmele mici si mijlocii (IMM) infiintate dupa data de 30 ianuarie 2017.

Se vor finanta cheltuieli cu achizitia de echipamente, birotica, dar si salarii pentru angajati, chirii cu spatiile de lucru, site-uri de firma, TVA nededctibila pentru aplicantii neplatitori de TVA etc. Din discutiile informale de pana acum, cheltuielile eligibile cu salariile vor fi plafonate in limita salariului mediu pe economie sau a salariului minim, dupa alte discutii, insa ramane de vazut ce vor prevedea exact normele de aplicare si procedura de implementare.

Decontarea cheltuielilor se va face pe principiul cererii de plata. Aceasta ar insemna posibilitatea ca antreprenorul sa vina cu facturi neplatite de la furnizori si sa i le achite statul.

Punctajul minim acceptat pentru a fi luata in calcul o firma este de 50 de puncte. Firmele din productie si din programare IT vor primi 40 de puncte, industriile creative (fara programare IT) vor avea 35 de puncte, serviciile – 30 de puncte, iar comertul si alte activitati – 25 de puncte.

De asemenea, se vor puncta in plus firmele care vor crea minimum 2 locuri de munca, cele care vor angaja proaspet-absolventi, cele care vor achizitiona echipament tehnologc cu 50% din cheltuieli si cele care vor face o afacere inovatoare.

Potrivit graficului de implementare, inscrierea ar urma sa se faca in perioada mai-iunie 2017, numai on-line, fara depunere fizica a dosarelor.

In mai-iulie 2017 deja ar urma sa se verifice eligibilitatea afacerilor propuse la finantare, iar in perioada iunie-august 2017 sa se semneze contractele de finantare. Depunerea documentelor de plata ar urma sa fie programata in august-noiembrie 2017, iar efectuarea platilor si depunerea dovezii de plata in august. Prin urmare, timpul pentru efectuarea procedurilor si a investitiilor ar fi destul de scurt pentru antreprenori.

Ce se intampla cu antreprenorii bucuresti, ilfoveni sau din mediul rural

Din fonduri europene NU vor putea fi finantate firmele din mediul rural din toata tara, nici cele din Bucuresti si nici cele din judetul Ilfov.

Din acest motiv, pentru acesti antreprenori statul trebuie sa foloseasca acele credite de angajament, in limita a 1,2 miliarde de lei, pentru a se asigura finantarea nerambursabila a firmelor respective.

Pentru banii acestia nerambursabili pentru firmele din Bucuresti, Ilfov si mediul rural national, este insa nevoie de o decizie politica: rectificarea bugetara, care se va putea face doar dupa 1 iulie 2017.

La masa Gvernului, rectificarile bugetare inseamna de cele mai multe ori o lupta intre ordonatorii de credite (ministere), impinsi din spate de factorul politic, pentru prioritizarea cheltuielilor la nivel central si mai ales local.

Unii antreprenori au patit-o destul de rau, in trecut, cu ajutoarele de la stat. De exemplu, o serie de IMM-uri care au obtinut ajutoare de minimis in baza Hotararii de Guvern 274/2013 s-au trezit in toamna anului 2015 ca Guvernul Ponta de atunci nu le aproba prin rectificare bugetara banii promisi in schema de minimis. In cele din urma, conflictul s-a aplanat atunci.

Ilan Laufer, secretarul de stat responsabil cu programul Start-up Nation, din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, sustine insa ca antreprenorii potential beneficiari nu trebuie sa-si faca nicio problema in privinta rectificarii bugetare.

Mai multe informaţii: http://www.startupcafe.ro/stiri-finantari-21714844-start-nation-startup-fonduri-firme.htm

sursa: http://www.startupcafe.ro